Medalia pentru prima sesiune de chimioterapie

1 Thought

In primele zile de chin ale primei mele sesiuni de chimioterapie, pentru a ma mobiliza sa rezist, am hotarat sa imi acord cate o medalie pentru fiecare CTX (chimio) pe care o depasesc, pentru fiecare pas facut inainte.

Ultimele doua zile din primul ciclu CTX, sambata si duminica, au fost zile bune, chiar bune, atat de aproape de normal… Mi-au placut mult, desi nu am facut nimic deosebit. Doar am fost normala :) Dintr-o alta perspectiva insa, le-am simtit a fi cumva similare cu ultimele zile dintr-o vacant reusita, inainte de intoarcerea la munca. Stiti cu totii cum e… cand incepi sa simti ca e cu adevarat vacanta si reusesti sa te relaxezi, trebuie sa pui iar ceasul sa sune pentru a nu intarzia a doua zi la serviciu.

Ei bine, luni dimineata ceasul a sunat, iar noi cuminti la spital ne-am prezentat. De vreme ce cuvintele se aranjeaza in rime, cred ca deja aveti o banuiala…

Da, desi fizic sunt la pamant, sunt foarte bucuroasa! Ei, nu fiti nerabdatori :) Va spun imediat care este motivul. Deocamdata ne intoarcem la poveste.

Cand am ajuns la salon, dna doctor era deja acolo, discutand cu “colega”mea de salon. Am intrat usor stinghera, cu noua mea frizura no. 1. Probabil ca aveam pe chip ceva din anxietatea de a ma afisa aproape cheala in mijlocul atator oameni. Ca urmare, s-a interupt din discutie, mi-a raspuns la “buna dimineata”, a adaugat “Cat de frumoasa sunteti! Uitati, m-am mai tuns si eu din solidaritate!”  si un zambet larg si cald i-a luminat fata. Brusc ziua mea a devenit frumoasa desi in geanta aveam citostaticele.

Mai tarziu, dupa ce mi s-a recoltat sange pentru analize, a venit din nou in salon pentru control. Nu veti ghici… Tumora s-a micsorat!!! Putin in cifre absolute, dar suficient de mult cat sa provoace bucurie neascunsa doamnei doctor. Cred ca rezultatul a fost neasteptat si pentru dumneaei pentru ca era cu adevarat bucuroasa! Si uimita :) Modificarea dimensiunii tumorii a creat chiar premisele ajustarii tratamentului. Nu, nu reducem chimio, dimpotriva. Initial planul de actiune era etapizat astfel: 4-6 sesiuni CTX tip 1, operatie, 4-6 sesiuni CTX tip 2 plus radioterapie. Ei bine, dna doctor a spus ca va discuta cu medicul chirurg scenariul aplicarii tuturor sesiunilor de chimio inaintea operatiei.

Cand cititi asta nu va concentrati pe ideea ca urmeaza luni intregi de chimio, ci pe ideea ca astfel tumora poate deveni mica mica, iar operatia la fel de mica mica :) Bunul Dumnezeu a facut o minune! Ziua de luni i-o datorez, tot asa cum o datorez tuturor celor de langa mine pentru toata energia pozitiva pe care mi-ati transmis-o, o datorez medicilor si cred ca si incapatanarii mele de a nu renunta!

Aceasta este medalia mea!

Dupa amiaza, dupa ce am plecat de la spital, am decis sa inchei cosmarul parului care, desi tuns 1, cade atat de mult iar scalpul doare groaznic din cauza firelor ramase. Am evitat sa povestesc cum este sa dai cu mana in par si sa ti se umple de par, cum e sa te “tunzi” cu dusul, cum e sa dormi in sezut pentru scalpul doare prea tare…

Impreuna cu Florin (sotul meu, il cunoasteti deja din celelalte povesti) ne-am oprit in drum spre casa la frizeria lui preferata si mi-a facut cadou un tuns zero. In timp ce doamna care ma preluase plimba masina de tuns pe capul meu, o lacrima a vrut sa curga pe obraz. Dar nu am lasat-o! Am ales sa gasesc acel ceva bun in ceea ce mi se-ntampla pentru a putea sa imi pastrez puterea de a lupta mai departe. Mi-am spus “bine ca nu imi cad sprancele!” Si daca vor cadea si ele, in mod sigur ma voi bucura ca nu trebuie sa ma epilez!

Chiar cred ca exista macar un strop de bine in orice, mai putin in moarte, trebuie doar sa ne pastram sufletul deschis pentru asta. Tot asa cum dragostea exista si trebuie s-o pretuim in fiecare zi, chiar daca suntem sufocati de micile razboaie de supravietuire zilnice. Cu atat mai mult in aceste momente cred ca dragostea si frumosul sunt singurele arme veritabile!

Armata mea de eroi

Leave a comment

Tot timpul am auzit vorbindu-se despre curajul bolnavilor de cancer, pe care il apreciam si eu sincer atunci cand eram pe margine. De aceea, imediat dupa ce am fost diagnosticata, mi-am atacat un prieten vechi, Alex, pe sfantul FaceBook, care “indraznise” sa replice la un post despre cancer spunand ca el considera supraevaluat curajul celor care se lupta cu the big C. Sau asta am inteles eu atunci ca a spus. Azi vin si ii dau dreptate. Indiferent cat de mare este suferinta unui om ales de Dumnezeu sa lupte pentru viata lui in infruntarea cu hidosenia numita cancer, el nu are incotro, trebuie sa lupte, trebuie pur si simplu sa indure, nefiind alt sens de mers decat inainte.

Insa in povestea aceasta exista eroi adevarati! Ei sunt cei care aleg sa ramana langa cel in suferinta, fara sa fie fortati de nimeni si nimic.

Asa cum este cazul iubitului, prietenului si sensului meu in viata, sotul meu, Florin. Ii vad suferinta tiparita in fiecare trasatura a fetei atunci cand nu poate decat sa stea langa mine atunci cand ma sfasaie raul. Si sa ma mangaie usor dar cu atata dragoste. Si sa fie gospodina in locul meu dupa o zi grea de munca. Si sa doarma iepureste noaptea pentru a fi sigur ca ma aude daca mi-e rau. Adica sa fie langa mine. El este erou, eroul meu!

Spuneam in alta scriere, sau doar am vrut sa spun, ca aceasta boala este un soi de binecuvantare mascata. In timpuri in care imi pierdusem complet increderea in oameni si frumosul din ei, desi toata viata de pana acum acesta a fost motorul existentei mele, mi-a fost data aceasta incercare ce a readus alaturi de mine oameni dragi…

Fratiorul meu drag si cumnata mea, matusa mea care imi inlocuieste mama (careia nu am putut sa-i spun), familia mea, prietenii mei dragi, o multitudine de oameni frumosi si inimosi … Ei sunt armata mea de eroi, dovada ca sunt binecuvantata! Au ales sa fie langa mine in atatea moduri, cu o vorba buna, un gand bun, dar cu discretie, pentru a ma menaja, desi ingrijorarea ii macina.

Sunt binecuvantata pentru ca mi s-a readus aminte ca trebuie sa invatam sa spunem celor dragi “te iubesc” tot cu atata usurinta cu care ne suparam ca mancarea nu are suficienta sare.

Nu trebuie sa asteptam o asemenea incercare pentru a-i valoriza pe cei dragi noua… Sa ne aducem aminte ca nimic nu este vesnic, ca toate sunt doar situatii de rezolvat si ca doar moartea nu are solutie.

Incep eu: va iubesc dragii mei, voi ma definiti !

Trei saptamani din viata unui bolnav de cancer, a acestui bolnav de cancer

Leave a comment

Tocmai am terminat prima sesiune de chimio. Una dintre intrebarile prietenilor a fost: Cat dureaza o sesiune de chimioterapie?

Ei bine, tehnic poti spune ca durata este de 3 ore. Doar ca aceasta este doar durata perfuziei prin care se administreaza medicatia… Trecand prin asta, aleg sa consider ca durata chimioterapiei este de 3 saptamani.

Trei saptamani in care medicamentele incep sa lucreze, dandu-i cancerului un pumn in fata… dar si corpului. Am invatat demult ca nu trebuie sa crezi in aparente. Si in acest caz, ceea ce de fapt te salveaza, simti ca te omoara. Teoria spune ca sunt afectate sistemul digestiv, sistemul imunitar, parul, pielea… Este adevarat ca nu toti pacientii prezinta toate efectele adverse, intensitatea acestora difera si ea…

Totul incepe cu perfuzia…

Stateam intinsa pe patul de spital, urmaream cum se strecoara picaturile perfuziei in corpul meu si ma gandeam… ei, efecte adverse… am trait atatea dureri, sigur le pot indura, orice intensitate ar avea. Asa ca am hotarat sa ma rog doar pentru viata si nu pentru a fi printre fericitii care nu prezinta efecte adverse.  “Daca voi castiga razboiul, ce mai conteaza un ochi invinetit pe parcurs?” ma gandeam eu… In acest timp, lichidul rosiatic aducator de viata si moarte, “my life drops”, picura in venele mele…

Am gresit. Ar fi trebuit sa stiu ca pana si victoriile marunte conteaza intr-un razboi mare. Ar fi trebuit sa il rog pe bunul Dumnezeu sa imi scuteasca corpul, biciuit oricum de boala, de orice efect secundar… Le-am luat pe toate in piept, una dupa alta, ca dupa manual.

Mai intai a fost greata. O bila uriasa proptita in gat, lasandu-ma fara suflare si doar cu o dorinta imensa de a ma trezi din cosmar… Si bei apa, iar si iar, sperand ca pana la urma vei reusi sa o inghiti. Si asa trec o zi, o noapte, din nou o zi… pana nu mai stii daca e noapte sau zi. Pentru a nu ceda psihic, m-am gandit la miile de femei insarcinate pentru care, saracutele, starea aceasta e normalitate pentru luni intregi. “Dar ele stiu pentru ce indura asta, vor aduce o viata pe lume!” Brusc mi-am dat seama. Si eu voi aduce o viata la lumina, a mea! Am luat gandul la a doua sansa care mi se da si l-am folosit ca sa inving prima saptamana de chin. Bila ucigatoare a alunecat usor la vale pana in colon. Care are un rol central in partea a doua a povestii, parte pe care o voi tine insa pentru mine. Voi spune doar ca am trecut prin trei operatii in zona abdominala si in toate cazurile reintrarea in normal a presupus dureri abdominale, constipatie, hemoroizi. Dar nici daca le insumez pe cele traite, nu obtin decat a zecea parte din durerile post-chimio dublate de hemoragii locale. Cum as putea sa gasesc cuvinte pentru a descrie pe deplin durerea?

Dupa zile intregi de chin, lucrurile s-au mai linistit, organismul a inceput cumva sa functioneze, durerile si raul s-au atenuat cat sa fie suportabile, trecand astfel in cea de-a treia saptamana. In care incepe sa fie vizibila deteriorarea parului, pielii, tesuturilor bucale. Fiind pregatita de catre dna doctor, stiam ca in aceasta perioada trebuie sa ma astept la caderea parului. Nu am fost niciodata Angelina Jolie dar stiu sigur ca pe ici pe colo am starnit invidii datorate parului meu lung, des si frumos. Pana si mie imi era drag. :) Insa am hotarat ca e mai bine sa ma pazesc de socul de a ramane cu suvite intregi in perie. In saptamana a doua m-am tuns nr. 1. Geo, cea care a devenit prietena mea pe parcursul anilor in care a avut grija de parul meu, a ales sa fie langa mine si a venit chiar ea sa imi taie parul pe care atata timp l-a pus in valoare. A facut-o cu dragoste si grija fata de mine. Habar nu are cat de mult a contat pentru mine! Am ascultat-o pe Oana, verisoara mea mai mica si inteleapta, care mi-a spus sa arunc parul si sa imi fixez, ca tinta de realizat, revenirea la cositele balaie, marca Ileana Cosanzeana. Ceea ce am si facut asa ca degeaba sperati la material pentru peruca :) Ei bine, sunt mandra de mine, de modul in care am facut fata despartirii. Nu pot spune ca imi place, desi oamenii dragi mie m-au incurajat spunandu-mi ca imi sta foarte bine. Sinead O’Connor, rockerita saptamanii etc… Dar a ajuns sa imi placa sa ma spal instant si sa ma pieptan cu prosopul :) Am avut inconstienta sa sper ca am scapat de inca un efect advers. Hehehe… Atat de departe de adevar… Chiar tunsa 1 se cheama ca mai aveam ceva par… care a inceput sa cada… daca atingi catde usor parul, firicelele care mai sunt zboara in toate partile, mana, hainele, totul in jur se umplu de par… si, de parca nu era sufiecient atat, firele ramase dor, sunt ca niste ace dureroase infipte in scalp…

 

Fiind atat de ocupata cu toate acestea, nici nu am realizat ca s-au scurs 3 saptamani din viata mea cea otravita de cancer. La finalul acestora, in week-endul dinaintea urmatoarei serii, am avut doua zile aproape grozave! In ciuda oboselii imense, a aftelor bucale, a gustului ruginit, am fost pentru doua zile un om normal. Mi-a fost chiar foame, am fost un pic isteata asa cum eram inainte sau cum imi place mie sa cred ca eram :) Astfel am reusit sa scriu prietenilor, sa-mi pun pe hartie gandurile, sa descriu franturi din viata si lupta unui bolnav de cancer, desi cuvintele sunt sarace… si nici nu stiu daca folosesc cuiva, cu exceptia sufletului meu.

 

ganduri

Leave a comment

Se fac emisiuni televizate despre lipsa morfinei din sistem. Dar despre lipsa citostaticelor ce ziceti? Macar acum, de cateva saptamani, cateva farmacii au reusit sa se aprovizioneze cu medicamentul vietii. Evident il cumperi cu bani din buzunarul propriu, desi contribui cuminte la CASS lunar… Citostaticele nici macar nu sunt pe lista medicamentelor cu pret reglementat asa ca nu va asteptati sa fie compensate. Cele de care am eu nevoie costa 400-500 lei per sesiune. Eu macar sunt binecuvantata cu oameni carora le pasa de mine… ma intreb cati sunt in situatia mea sau poate mai rau si nu au norocul de a fi sustinuti…

 

Este adevarat ca sunt mai multi bolnavi de cancer in Romania, dar poate e bine sa stiti ca din ce in ce mai multi oameni cer ajutor pentru ca efectiv daca nu ai bani sa iti platesti analizele (unele dintre ele), citostaticele, operatia (pret oficial sau nu), radioterapia, calmantele nu ai nicio sansa… Sau poate ca asta este sensul… selectie naturala rapida… cancerul omoara relativ repede.

 

prolog

Leave a comment

Povestea mea incepe intr-o zi de marti, la sfarsit de mai…

Are si un prolog, inceput undeva in luna martie… dupa vreo 2 luni cu dureri in care speram ca acestea vor disparea pur si simplu, mi-am luat inima in dinti si am mers la o echografie mamara.

Doctorita a fost foarte draguta, mi-a dat si-o poza, spunandu-mi ca exista un chist care cel mai probabil nu e nimic. Dar ca e bine sa merg sa ma vada si un medic oncolog. Mi-a facut si o recomandare, un medic “fruntas” de la IOB (Institutul Oncologic Bucuresti). Am reusit sa ajung la el pentru un consult, care a durat fix 10 minute si care s-a incheiat cu fraza “trebuie sa faceti biopsie, va da asistenta mea detaliile”. Dupa care a iesit din cabinet, fiind foarte ocupat… consulta cam 10 persoane in acelasi timp in 2 cabinete in sistem ping-pong. Dupa alte 3 minute, am iesit din cabinet cu o hartiuta in mana pe care erau trecute documentele necesare fisei de candidat la biopsie. In mintea mea insa crestea o lista de intrebari, temeri, angoase…

Am sistat lista mea interioara si am zis sa ma concentrez pe solutie… am facut rost de documente si am pornit in excursie la IOB… Acolo trebuie sa te prezinti la 7 dimineata (toti bolnavii, indiferent de procedura sau tratament). Stai la sfanta coada ceausista pentru a ti se intocmi o fisa. Apoi stai si astepti… Si astepti… Ma gandesc ca e un sens in procedura asta… daca ai nervi sa rezisti intr-o sala plina de oameni bolnavi, in diferite stadii de boala si tratament, ei bine, meriti sa mergi mai departe. Intre timp (maxim la ora 12) se inchide ghiseul cu documente. Daca esti un intarziat si indraznesti sa le bati usor in geam doamnelor de acolo… mai bine nu, mai bine te trezesti maine mai de dimineata.

Din fericire pentru mine, eram deja bolnava (o conditie medicala cronica cu care deja m-am imprietenit… mai imi da ea pace, mai am si eu grija de ea): aplazia venei cave inferioare care duce la variatia vitezei de coagulare a sangelui (INR). De ce spun din fericire? Pentru ca nu a putut sa-mi faca biopsia in ziua in care fusesem programata, avand INRul prea mare.

Asa am ajuns sa caut o a doua opinie, care intre timp a devenit prima.

Pe 29 mai am mers la o a doua echografie mamara, la recomandarea medicului de familie (dr Stefanescu Cristina). De data aceasta am mers la un specialist in senologie, un doctor minunat! Dr. Nicolae Cristian.

Era ora 11 dimineata atunci cand viata mea s-a schimbat. Scria pe foaie BIRADS echografic 5. Am ajuns acasa si am cautat pe net… insemna risc de cancer 90%. Si atunci am inteles insistenta dumnealui de a merge la oncolog si de a-l suna pe colegul sau, chirurg oncolog, chiar in acea zi. Evident am pus mana pe telefon, iar dr Viisoreanu m-a chemat chiar in acea seara la control. Vineri deja eram la biopsie.

Cu intrebarea sa “doriti sa discutam deschis sau…” a inceput povestea mea…

Am cancer. Ce mananc?

Leave a comment

Imediat ce am fost diagnosticata, am inceput sa citesc de-a valma materiale despre cosmarul in care brusc m-am trezit. Era cumva un fel de a face ceva ca sa il combat, fiind o boala despre care poti spune orice dar nu ca o controlezi.

Pe masura ce ma afundam in materiale diverse incepeam sa inteleg si mai putin. De aceea am incercat sa pun ordine in ganduri, sa las sentimentele la o parte si sa lupt sistematic.

Cel mai usor de controlat mi s-a parut capitolul “dieta“, asa ca am citit zeci de materiale, am pus medicilor nenumarate intrebari. Exista sute de materiale pe internet, cu diete multiple, unele extremiste. Pana la urma fiecare alege pentru el insusi, insa eu am decis sa imi ascult medicii.

Unul dintre ei, exasperat probabil de intrebarile mele, a concluzionat: “doamna, este foarte simplu: veti manca ceeace veti putea”. Si cata dreptate avea… Dincolo de greata implicata de tratamentul cu citostatice, apar afte in gura, gustul se modifica (totul e amar)… astfel incat doar corpul va hotara ce simte nevoia.

Ce vreau sa subliniez este ca toti medicii (chirurg, oncolog) au fost foarte fermi: trebuiesc consumate proteine, vitamine (pentru a evita riscul anemiei) si baute multe lichide. In rest se vor evita prajelile  si grasimile (de parca ii mai arde cuiva de cartofi prajiti!). Nu se inlatura lactatele (mai ales iaurtul)! Nu se inlatura carnea alba!

Cred ca ideea din spatele dietei este simpla: citostaticele sunt substante chimice foarte puternice care omoara toata celulele cu crestere rapida. Asta inseamna ca omoara celulele canceroase dar si celule sanatoase care prezinta aceleasi caracteristici (ale sistemului digestiv, ale maduvei osoase, pielii, parului etc). Prin dieta cred ca trebuie, pe de o parte, sa ne sustinem organismul in lupta sa cu toxinele puternice si, pe de alta parte, sa evitam aportul suplimentar de toxine.

Un medic acupuncturist foarte bun mi-a dat o mana de ajutor, indicandu-mi sa beau o limonada facuta de o reteta foarte apropiata de reteta clasica. Mie mi-a fost de mare folos in primele zile de dupa chimio, cand setea si greata sunt foarte puternice. Pentru ca doamna dr oncolog mi-a recomandat sa iau o lingurita de miere dimineata pe stomacul gol dupa care sa beau putina apa calda, am facut chiar o limonada “imbunatatita“.

Din aceasta perspectiva, imi permit sa impart cu voi cele mai reusite materiale pe care le-am selectat din sumedenia de informatii gasite si obtinute de la medici.

M-ar bucura sa va fie de folos materialele de mai jos, insa doresc sa repet ideea ca fiecare alege cum sa-si ajute organismul sa faca fata, mai ales ca intensitatea efectelor adverse depinde direct de diagnostic si de tipul de citostatice.

Regimul alimentar sever nu este recomandat bolnavilor de cancer pentru ca organismul are nevoie de un aport caloric adecvat. Foarte importanta este evitarea bauturilor foarte dulci, carbogazoase, a consumului de alcool si a fumatului. Daca persoana in cauza consuma zilnic fructe si legume, nu sunt necesare alte „cure” vitaminice

Cancerul si alimentatia

In fiecare zi organismul produce aproximativ un milion de celule precanceroase iar alimentatia este cea care transforma organismul intr-un loc favorabil sau defavorabil dezvoltarii lor. Moleculele anticanceroase continute in anumite alimente

Cateva modalitati de a evita greata si varsaturile

Litere, cifre, coduri… ce inseamna diagnosticul tau?

Leave a comment

Atunci cand te doare ceva, mergi la medic, el pune cap la cap informatiile, iti mai da sa faci si ceva analize apoi gata, ai o reteta pentru tratament care, cel putin teoretic functioneaza, si gata! Esti pe drumul vindecarii.  

Ei bine, daca ai ghinionul ca medicul sa iti spuna “aveti cancer”, un lung drum incepe. Viata ta incepe sa fie definite prin litere, cifre, coduri. Nimic nu e garantat, diagnosticul se completeaza pe parcurs.

Pentru ca m-am trezit ratacita intr-un amalgam de informatii, am simtit nevoia sa le pun intr-o oarecare ordine pentru ca logica sa le cuprinda, asa cum eu le-am inteles.

Le impartasesc cu voi oameni dragi care impartasiti aceeasi suferinta, cu rezerva ca acestea sunt informatii asa cum le-am inteles si sintetizat eu, fara pretentia ca tin locul opiniilor avizate ale medicilor. Daca macar uneia/ unuia dintre voi aceste informatii va sunt de folos, suferinta mea capata un sens suplimentar!

Diferentierea tumorii maligne se face dupa mai multe criterii si in functie de acestea se stabilesc conduita terapeutica si  tipul tratamentului.

In cazul cancerului de san, o tumora maligna se diferentiaza dupa urmatoarele criterii:

A.   Stadialitate (TNM).

Stadiul bolii se determina pe baza a 3 coordonate: T, N si M.

Scoringul de determinare a stadiului va fi de forma TxNyMz, in care:

x are valori de la 1 la 4

y si z au valori de la 0 la 1

1. T este dat de dimensiunea tumorii. T se determina initial prin mamografie, examen echografic, palpare. Dimensiunea acesteia se va confirma prin tomografie (CT).

T1: tumora are o dimensiune mai mica sau egala cu 2

T2: tumora are intre 2 si 5 cm

T3: tumora este mai mare de 5 cm dar nu s-a extins

T4: tumora are orice dimensiune dar este extinsa la nivelul pielii sau in cavitatea toracica

2. este dat de cuprinderea nodulilor. Se determina prin examinare (palpare), echografie, mamografie.

N0: ganglionii limfatici nu sunt afectati de cancer

N1: cancerul este extins la nivelul ganglionilor limfatici

3. M este codificarea pentru prezenta metastazelor. Acesta se determina prin analiza HP a tumorii extirpate prin operatie.

Medicul va hotara daca este nevoie sa se efectueze o tomografie insotita de scitingrama osoasa sau nu. Acestea vor evidential daca mai exista alte tumori in organism, ajutand sa se stabileasca valoarea lui M.

Daca medicul considera necesare aceste investigatii suplimentare, va fac aceeasi recomandare pe care mi-au facut-o medicii din “echipa” mea: mergeti la Debrecen pentru PET-CT. Pagina este in limba maghiara dar daca le dati un mail sau un telefon, au oameni vorbitori de limba romana, extraordinar de draguti si intelegatori cu situatia voastra.

B.    Tipul de cancer.

Se determina in functie de zona in care se dezvolta.

1.    Ductal. Acesta se dezvolta la nivelul ductelor (tuburile prin care comunica lobii, lobulii si bulbii care alcatuiesc glanda mamara).

2.    Lobular. Acesta se dezvolta la nivelul lobilor.

Tipul se determina prin analiza HP (histopatologica) a tesutului prelevat prin biopsie.

C.    Grad histopatologic (G).

Acesta se apreciaza pe baza aspectului tumorii, in functie de asemanarea cu o celula normala. Se apreciaza existenta a 5 grade tumorale:

1.    Gx. In acest caz nu poate fi determinat gradul

2.    G1 (bine diferentiat). Tumorile cu G1 au aspect de celula normala, regulata. Acestea sunt cel mai putin agresive, se dezvolta si se multiplica cu greutate.

3.    G2 (moderat diferentiat)

4.    G3 (slab diferentiat) si G4 (nediferentiat) au aspect complet diferit de celulele normale (sunt neregulate) si se dezvolta si raspandesc cu rapiditate.

Gradul tumorii se determina prin examinare IHC (imunohistochimica)a tesutului prelevat prin biopsie.

In functie de parametrii de mai sus se poate stabili stadiul.

STADIU T N M
0 “pre-cancer”
1 T1 N0 M0
2 T1
T2
T3
N1
N0 sau N1
N0
M0
M0
M0
3 T1,2,3, 4
T3
T4
N1
N0 sau N1
N0
M0
M0
M0
4 T oricare N oricare M1

Valorile stabilite initial prin analiza HP si IHC a biopsiei, pot fi ajustate ulterior prin analiza tesutului extirpat prin operatie. Evident exista multe nuante care pot fi discutate doar cu medicii (chirurg si oncolog). Acestea sunt doar liniile generale.

 D.   Sursa de alimentare a cresterii tumorii (statusul receptorilor).

Aceasta se determina prin examinare IHC (imunohistochimica)a tesutului prelevat prin biopsie.

1.    In majoritatea cazurilor, tumora are receptori hormonali, ceea ce inseamna ca isi alimenteaza cresterea din hormoni (estrogen sau progesteron). Aceste cazuri au un prognostic de vindecare foarte bun, tratamentul clasic fiind dublat cu tratament hormonal (suprimare hormonala cu medicamente din clasa Tamoxifen) care opreste cresterea tumorii.  

In acest caz, rezultatul analizei IHC va preciza ER+ sau PgR+.  In functie de numarul de receptori hormonali, se diferentiaza mai multe niveluri, de la 0 (fara receptori hormonali) pana la 3 (numar mare).

2.    In cca 25% din cazuri, in tumora este prezenta protein de crestere Her2 (se mai poate scrie HER2neu sau erbB2). In acest caz evolutia cancerului este mai rapida, mai agresiva. Insa a fost dezvoltat un medicament care inhiba tintit aceasta proteina astfel incat cresterea tumorii sa fie oprita. De aceea, in aceste cazuri, se dubleaza tratamentul clasic (citostatice) cu Herceptin.

Daca analiza IHC evidentiaza prezenta Her2, rezultatul va cuprinde si scorul acestuia care poate fi: 0, +1, +2 sau +3. Daca scorul acordat este +2 solicitati o a doua analiza! Herceptin se administreaza pentru Her2 +3.

3.    Exista cazuri in care tumora nu are nici receptori hormonali si nu prezinta nici protein Her2. Acest tip de cancer se numeste triplu-negativ (clinical.cancer.research). In acest caz, tratamentul se bazeaza exclusiv pe citostatice si probabil va fi mai agresiv aplicat, in functie si de ceilalti parametri. Aceasta este desigur decizia echipei de medici, in principal a medicului oncolog.

In functie de detaliile diagnosticului, se calculeaza indicele prognostic Nottingham (NPI), care da sansele teoretice de prognoza favorabila.

NPI = T (in cm) x 0.2 + N + G

Scorul obtinut se incadreaza in urmatoarele prognosticuri:

a.    Favorabil, daca NPI < 3.4

b.    Intermediar, daca NPI este cuprins intre 3.4 si 5.4

c.     Defavorabil, daca NPI > 5.4

Eu am ales sa il ignor! Cred in sansa mea la ziua de maine, am ales sa cred in Dumnezeu, in dragostea sotului meu si a celor dragi, deci voi castiga lupta! Impart cu voi incrancenarea si bucuria de a trai!

Am scos aceste informatii din zeci de materiale lecturate si din intrebarile pe care le-am adresat medicilor.  Daca doriti sa parcurgeti si detalii, am mai retinut ca materiale utile si:

Cancerul de san

Staging and grading of breast cancer

Stadializarea TNM si clasificarea stadiala

General information about breast cancer

Locul chirurgiei conservatoare în cadrul tratamentului oncologic complex al cancerului de san

Breast Cancer Answer

Newly Diagnosed: Before You Start Treatment

Leave a comment

Breast Cancer Guide by Pam Stephan

Pentru toti cei care se afla in situatia sa foloseasca un asemenea ghid: vreau sa stiti ca initial am vrut sa il preiau in forma tradusa pentru a fi de folos cat mai multor “partenere/ parteneri” de suferinta.

Insa, data fiind intinderea materialului si resursele mele fizice limitate in acest moment, voi incepe prin postarea acestuia in forma originala, in limba engleza. Imi doresc sa va fie de ajutor! Sanatate si puterea de a spera in ziua de maine!

1 – Introduction And Dealing With Emotions

Welcome to this course for newly-diagnosed breast cancer patients. Right now, you’ve begun a journey through diagnosis and treatment. There’s quite a learning curve: medical terms, more tests, additional details of your diagnosis, treatment options, and life-changing decisions. Educating yourself is a good move — one that helps you manage and participate in your treatment decisions. Over the course of the next few days, you’ll learn the basics of all that you need to know before starting treatment.

Your breast cancer diagnosis brings many things to cope with, both body and mind. Your mind and emotions wrestle for control, a struggle that may go on until you have time to adjust. Dealing with the shock and anxiety of your diagnosis comes before all else – here we’ll talk about how to cope, face your fears, and talk to others about your diagnosis. You may feel isolated at first, but don’t remain alone — get support and help from survivors and professionals. Find a good outlet for your feelings, and work on shedding as much stress s you can. I will show you some ways to get started.

Each lesson is rich with resources. You may want to save these lessons so you can refer back to them.

Your Emotions

Coping With Fears – Managing Anxiety

I was full of fear when I received my breast cancer diagnosis. My fight or flight response had opted for flight, but I couldn’t get away from my own body. If that’s your coping style, you could benefit from a change. Learn what your coping style is, and what it could be to help you get through treatment.
Breast cancer is a life-threatening disease, and fear of death is a completely normal emotion. I can tell you that 88.7% of us are going to survive this – but you need to know that for yourself. Educate yourself, ask your doctor questions, take some time to learn the facts, and understand why survival rates are improving. Learn all you can about your diagnosis. Check out the table of survival statistics.
It’s hard to break this kind of news to others, partly because that makes it more real to yourself. While this will put some of your relationships to the test, others will draw close and lend their support. Here’s some things to consider and some tips for having these conversations.
Talking With Family And Loved Ones

Dealing With People At Work

You Are Not Alone

It is normal to feel shock, fear, and anxiety when you receive your initial diagnosis. Such reactions are part of the emotional stages of breast cancer. Give yourself time to process your emotions, but if you feel overwhelmed, help is there for you. Reach out!

Take Some Action To Help Yourself

This is a good time to start being your own best friend. Slow down, lower your stress, and do some pampering. It’s OK to admit that you’re not Superwoman and give yourself a break! Get started with these tips:

Moving Past The Shock – Gearing Up

Dealing with your emotions can actually aid your journey through treatment and help take you into survival. The American Cancer Society reports that women in treatment who expressed their emotions, instead of suppressing those feelings, had stronger immune systems and better outcomes. Take some time to make a healthy adjustment to a your diagnosis. Learn how to cope with your stress. When you receive a breast cancer diagnosis, the feelings that you have — whatever they are — are warranted. Empower yourself with knowledge of your options, and tap into the strength of those around you and of yourself, so you can take on this new challenge as best you can.

2 – Start By Understanding Your Diagnosis

 Your biopsy revealed breast cancer. As a newly diagnosed breast cancer patient, how do you educate and prepare yourself for the road ahead? Here’s the roadmap for starting your journey into treatment and recovery. Learn how to understand your initial diagnosis, keep track of your medical records, and start to get a grip on your comprehensive diagnosis.

What You Need to Know Before Starting Treatment

Start Your Learning Curve

You’ll need to collect a few weapons before starting your fight against breast cancer. Medical terms will be buzzing all around you, so I suggest you try learning a basic breast cancer vocabulary. There’s also going to be paperwork – lots of it – but you can prepare for that by setting up a breast cancer health notebook. That’s the place you’ll put your medical records, which come in handy for getting second opinions.

Analyzing Your Diagnosis

Initial Diagnosis

Your initial diagnosis comes from your breast biopsy results. An initial diagnosis tells you if your cancer is non-invasive (i.e. ductal carcinoma in situ, or DCIS), or if it is a type of invasive breast cancer. Be sure to save a copy of your biopsy report in your breast cancer health notebook, along with the reports from your diagnostic mammogram and ultrasound.
Treatment decisions can’t be made on the basis of an initial diagnosis, because it doesn’t give you a complete picture of the cancer. Breast cancer is complex, with many characteristics and variations. A core biopsy or a surgical biopsy may be needed to get enough tissue for a pathologist to fully examine. After that, your pathologist will write a detailed pathology report about your cancer.
Your pathology report, along with other critical details about tumor size, hormone status, tumor grade, and stage, will combine with other test results to produce your comprehensive breast cancer diagnosis. These key pieces of information are crucial for the next step–planning your treatment. Your pathology results provide the basis for future decisions, so make sure you understand it.
There’s at least two ways to read your pathology report: You can examine every section of it and pick through all of the microscopic descriptions, or you can skim down to the summary or final diagnosis section. Whichever way you read it, take time to understand it. I’ll be glad to go through every detail and explain it clearly for you.
When your biopsy results and breast imaging studies (MRI, ultrasound, mammogram) are done, it’s time to make decisions about surgery, radiation and chemotherapy. In most cases, you won’t have to start treatments right away, so take time to learn and study your options. Talk to your doctors, perhaps get a second opinion, and ask many questions. Find a support group and learn from other survivors.

3 – Additional Tests, Comprehensive Diagnosis

Now that you have your initial diagnosis, more details about you and your cancer are needed — and that means more tests. In order to make your treatment effective and efficient, it must be tailored to your tumor and suited to your body. All of that additional information produces your comprehensive diagnosis.

Testing, Testing!

Prior to starting treatment, some tests may be done to get more information about your cancer. Some tests may determine which treatments will most effectively kill your cancer and prevent recurrence. Other tests may be needed to check on the health of your major organs, your blood, and your genetic makeup.
By now you’ve already had several vials of blood drawn. More will be tested, to see what your complete blood count is, how well your liver is working, and what substances your tumor may be producing. You may also have a chemosensitivity assay, an experimental kind of test to determine whether your cancer will resist, or succumb, to particular drugs. Special imaging tests may be made on your heart, lungs, both breasts, or entire body, to check functions and screen for possible metastasis. File copies of all your test results in your health care notebook.

Comprehensive Diagnosis Details

Before you can fight this enemy, you’ve got know as much as possible about it. You need to know the strengths and weaknesses of your cancer. When your test results are all in, you’ll have your comprehensive diagnosis. That will cover:
By now, you may be dealing with a flood of emotions and stress. Take time to experience your feelings and process all of this news. Talk with family and friends, as you feel able. Find a support group with people that have a diagnosis similar to yours. Many clinics and hospitals have support groups just for newly diagnosed patients, moderated by survivors and experienced health care professionals. Reach out for support — you don’t have to go through this journey alone.

Bring In The Professionals

You will need an elite task force to fight this disease — people with specialized skills and experience, empathy, good listening skills, and lots of resources. Choose your doctor and team members carefully, as you will be working with them to fight your cancer and maintain a good quality of life.

Second Opinions and Moving On

Sometimes you need a second opinion, or you find that your doctor isn’t working out quite as well as you had hoped. Communication problems may arise, personality differences may cause stress, or you may move away from your first clinic.

Working With Your Healthcare Team

At its best, the process of treating cancer is a coordinated effort. Team members share information in a timely and open manner, and you are treated with respect and compassion. You can help make this a positive experience by understanding how the team functions and by working with them.

Be a Proactive Patient

In 1974, Betty Ford broke the silence barrier that had cloaked breast cancer, and opened the door to public discussion of the disease as well as its prevention and treatment. Since then, patients have taken a more active part in decisions affecting their own health care. You can help yourself get the best medical care by learning about your diagnosis, options for treatment, and the specialists that will work with you to fight your cancer.

4 – Discussing Your Treatment Options

Before you tie on your pink boxing gloves and start your fight, you’ll need to know what treatments will work best for you. Participate in the decision-making process by doing your homework on treatments, and asking your doctors many questions. Let’s take a good look at the full array of treatment options.

Surgery For Breast Cancer

Checking Your Lymph Nodes

You will need to know whether or not the cancer has traveled beyond your breast. One way to test for this is to examine your lymph nodes. There are two surgeries that accomplish this, both of which share a potential side effect:

Looking At Therapeutic Surgery Options

Breast cancer surgery is done to prevent cancer recurrence. The goal is to remove the tumor so that it won’t reappear in your breast or spreadto other parts of your body. You may have several choices for breast surgery, depending on the size of the tumor, the type of cancer, and the size of your breast.

Discussing Your Surgery Decisions

Before having my biopsy, I’d never had any surgery, so I was very worried about having any breast tissue removed. I pestered my patient, experienced surgeon and he answered all of my questions. Here’s some things you may want to consider:

Reconstruction: Restoring Symmetry

Your decision about breast reconstruction is intensely personal. Your medical decisions affect the timing of reconstructive surgery, along with finances, lifestyle, and self-image.

Local and Systemic Treatments

Breast Radiation From Outside or Inside

Radiation is done to kill any cancer cells that may remain after surgery in your breast, axillary tissue, or chest wall. Treatments are painless, but may create temporary side effects. When radiation is aimed at your surgery site from outside your breast, it is called External Beam Radiation. But it can also be done from within your breast, as in Breast Brachytherapy.
Chemo is a systemic therapy that uses chemicals to target fast-growing cells to stop or slow the growth of cancer. Chemotherapy drugs may be given as infusions or pills. When chemo is given as an intravenous infusion, specific drugs are combined for the best effect. Some side effects to consider are: hair loss, low blood counts, and infertility. Your doctor can help you manage most side effects. Targeted biologic drugs may be added, depending on your diagnosis.
Some diagnoses will require the addition of other drugs to target specific proteins or reduce the flow of blood and nutrients to the tumor. This type of treatment is called targeted biologic therapy. These include:

Hormonal Therapies To Prevent Recurrence

Estrogen fuels 80% of breast tumors, so if your breast cancer was hormone-sensitive, you may need to take hormonal therapy. These are drugs that you take after completing chemo, to help lower your estrogen levels or to block it from reaching the tumor cells. Most of us take hormonal therapy for 2 to 5 years after primary treatment to prevent recurrence.

5 – Fertility Concerns, Plan To Cope, Finances

Although your top priority is getting rid of your cancer, other issues will compete for your attention during treatment. Relationships, your love life, and your budget may all be challenged. Meanwhile, as your body responds to treatment, you may be dealing with some side effects. Don’t panic – help is available for just about anything you’re faced with.

Relationships, Sex, Fertility, and Kids

Relationships: Friends and Partners

A diagnosis of breast cancer is hard on most relationships. It can affect your sex life, dating, and marriage. It’s important to be able to give and accept support. Even relationships with friends and coworkers may change in unexpected ways.
Estrogen affects important facets of your life: breast and reproductive health, sexual function, and bone density. It may also feed a tumor; so many treatments for breast cancer help lower hormone levels. When estrogen is low, you may have premature or medical menopause. Premenopausal women who want to preserve their fertility should discuss this with their doctor before treatment begins.

Prepare to Cope With Treatment

Knowing what to expect before you go into treatment for breast cancer helps you feel in control of your life. Your treatments will have an impact on your body, but also on your budget, your schedule, your job, family life, and your relationships. Here are some ways breast cancer can change your life.

Money Matters: During and After Treatment

Paying For Breast Cancer Treatment

Cancer treatments are expensive and your costs can add up quickly. You can get help paying for breast cancer treatmentfrom your health insurance provider, Medicare, Medicaid, or other financial assistance programs. Find out who to ask for financial help, how to prepare for meeting the cost of treatment, and what possible non-medical expenses may arise.
During and after treatment for breast cancer, you may find yourself spending more on food, clothing, home entertainment, and travel expenses. Sometimes you may need over-the-counter medications to ease treatment side effects. You might want help with housecleaning, childcare, or home health care. Here’s some ways to manage.

Emotional Check-In

As you are gearing up for treatment, remember to take time to process your emotions. Take your emotional pulse from time to time, and do some journalling, talk to a friend or counselor. Get some support if you feel overwhelmed.

6 – Essential Things To Do Before Treatment

Going through treatment for breast cancer is like going on a journey – it takes some planning, requires some decisions, and has a timeline. Before you embark on your journey through treatment, take time to prepare. Line up your resources, call in support, and save your energy for the battle.
Get Out Of Town

Once you begin treatment, you will be following a strict schedule of appointments, and travel may be restricted. Now is the time to take a long weekend to a restful place where you can decompress. Make this some high-quality time for you. Take some company along, if shared time will help. Don’t run away from treatment, but do get out of town for a break!
Now is the time to dine on your favorite foods – dishes that have nostalgic fragrances, are highly spiced, or are usually saved for special times. Treatments for breast cancer sometimes affect your senses of smell and taste and reduce your appetite. While you’re cooking up a storm, make extra servings and load up your freezer. On days when you don’t have the energy or time to cook, you’ll be glad you stocked up on healthy dishes.
Planning on having chemo? Tell your dentist, so they can help you maintain your oral health all through treatments. Have a regular cleaning, be current on your x-rays, and get any fillings or other maintenance done now. If you later develop any mucositis or mouth sores, your dentist is the one to call for help.

Chemotherapy can cause the loss of your hair, but you can be prepared. If you plan to get wigs or headgear, do so before your first infusion. Find a local shop that caters to chemo patients and try several styles. Think about going naturally bald or shaving your hair. Make these decisions ahead of time so you can process any emotions you may have about chemo-induced hair loss.

Buy Some Comfy Clothing

Wear loose, comfortable clothing to your clinic — don’t dress for style. You may need to partially undress for treatments, so choose quick-escape styles that won’t dislodge a wig – if you’re wearing one. For radiation, you may prefer to wear soft layers instead of bras. Try some front-closing bras, in case fatigue or neuropathy slows you down. Use comfortable, wide-toed shoes with a good tread.
Get out your calendar and round up your support buddies. Ask for help with laundry, housekeeping, and driving. It may be hard to ask, but people really do want to help you. Laundry can go home with Louise, housekeeping can be done by Harry, and Doug or Diane can do your driving. Greta can shop for the groceries and pick up a movie or library books for you, too. You have permission to recover.
Try to find a local support group or organization where you can meet survivors, find resources, and learn more about self-care. You are not alone!

Before you have any treatments for breast cancer, call your insurance company and tell them your diagnosis. Ask if your surgeons, anesthesiologists, doctors, hospitals, clinics, and medications are covered. Be sure you understand your deductible requirements. Don’t skip treatments because of financial hardship – you can get help – but you may have to ask.

7 – Workplace Issues and How To Deal

When you’re diagnosed with breast cancer, you don’t have to quit working. You will need a little help from your coworkers and lots of support from your employer. Having breast cancer in the workplace is like taking a crash course from a great teacher – you quickly learn important facts about your rights and responsibilities, you memorize the sick leave policy, and you get to be a whiz at paperwork. Here are some tips for dealing with workplace issues and breast cancer.

Talking To People at Work

Breaking Your News to Your Boss

It may be hard to do, but telling your boss that you’ve been diagnosed with breast cancer is in your best interest. Your boss can provide support and access to helpful resources while you’re in treatment. Before you tell your employer that you have breast cancer, get prepared, know what questions to ask, and stay calm. Here are some tips for having the conversation.
You don’t have to tell your co-workers that you have breast cancer – it’s a very personal decision, if you do. Telling your co-workers that you have breast cancer can be tricky. Before you tell your co-workers that you have breast cancer, get prepared, choose carefully, and know that your news may leak out anyway. Here’s some advice on telling your co-workers that you have breast cancer.

Doing The Paperwork

Keep Good Medical Records

Your general health won’t go into a holding pattern while you’re in treatment for breast cancer. Keeping good health records will help you if you ever need to juggle your appointment schedule, get a second opinion, or update your oncologist on your other health issues. Here are the essential things to keep in your medical records.
Keeping a health notebook during treatment for breast cancer can save you money and give you a feeling of control. Keep track of all your payments, bills, and insurance statements during breast cancer is easy. Here’s how to set up and use a cancer health care notebook.

Preparation Pays Off

As you start your journey through treatment, please know that you are not alone. Even though the road may sometimes be uneven and challenging, you have a roadmap now and good goals. Reach out for support at any time along the way – there are many survivors ready to help you finish the course.

Modificari ale sanilor care pot reprezenta semne de alarma

1 Thought

Am preluat acest articol in care autoarea incearca sa prezinte cateva din modificarile ce pot apare la nivelul sanilor si care pot sa va indrume catre un control medical de specialitate spre a exclude un posibil cancer de san. Aceste modificari, odata observate de catre dumneavoastra nu semnifica neaparat faptul ca sunteti bolnava insa ele ridica semne de intrebare si va pot indruma catre un consult medical care poate fi de un real folos. El poate exclude o patologie canceroasa sau in cazul in care aceasta este descoperita, faptul ca a fost depistata precoce in evolutie poate avea un impact major pentru un tratament mai eficient si fara sechele majore.

As incepe prin a spune ca este preferabil ca sa va faceti autoexaminarea sanilor la o saptamana sau doua dupa menstruatie deoarece sanii tind sa se mareasca si sa devina mai nodulari inainte de menstruatie, lucru care este normal de altfel dar care poate cauza false semne de alarma. Totusi semnele evidente observate chiar in apropierea menstruatiei nu trebuie tratate cu indiferenta si nu trebuiesc puse strict pe seama modificarilor premenstruale.

Factorii ce dau un risc crescut pentru cancerul de san includ varsta inaintata, antecedente de cancer la celalalt san, mama sau sora care au avut cancer de san, menarha (prima menstruatie) precoce, sarcini la varste inaintate sau femei ce nu au avut sarcini, menopauza tardiva, expunerea la radiatii ionizante.

Iata cateva dintre modificarile care pot fi semne de alarma:

Modificarile de culoare ale sanilor precum roseata sunt in general semne ale unei infectii a sanilor dar pot fi uneori si semne de carcinom inflamator.

Pielea ingrosata si porii neobisnuit de proeminenti pot fi semne de obstructie a vaselor limfatice si pot sugera un cancer (comparativ cu aspectul anterior).

Modificari ale conturului sanilor care pot fi datorate unor formatiuni proeminente, unor retractii care pot cauza aplatizarea unei portiuni a conturului- aceste modificari se pot observa mai usor cu mainile ridicate deasupra capului. Ele pot fi datorate si unor afectiuni benigne.

Modificari ale mamelonului- retractia mamelonului care este deprimat sau a areolei, “sub forma de crater”- poate fi normal la unele femei daca este prezent de o perioada foarte mare de timp si in afara de dificultati de alaptare nu pune probleme. Daca insa este aparuta de curand aceasta retractie a mamelonului poate sugera un cancer aflat sub el.

Asimetria directiilor in care sunt indreptate cele doua mameloane poate sugera cancer (normal in majoritatea cazurilor ele sunt indreptate in afara si in jos; daca unul este indreptat spre in afara iar celalat spre inauntru spre exemplu sau unul in jos si altul in sus aceasta poate sugera cancer).

Ulceratiile la nivelul sanilor pot fi si ele semne de posibil cancer.

Scurgerile de la nivelul mamelonului (in afara sarcinii cand se poate scurge lapte din mamelon) pot sugera si ele cancer dar pot fi determinate si de alte boli.Trebuiesc insa investigat!

Modificari la palparea sanilor- este importanta autoexaminarea periodica a sanilor dar in cazul in care sunteiti nesigura asupra a ceea ce simtiti este important sa consultati un medic care sa va examineze. Palparea trebuie sa fie facuta uniform, pe toata suprafata sanului inclusiv areola. Nodularitatea poate fi prezenta si in cazuri normale, mai ales premenstrual dupa cum am mai spus si de obicei sunt noduli multiplii, la ambii sani. Daca insa observati un nodul singular sau daca nodulii persista si nu dispar, daca sunt situati numai pe un san trebuie sa mergeti la un control spre a exclude un cancer.

Diagnosticul unui cancer nu poate fi pus doar prin palparea sanilor asa ca nu va amagiti ca nu aveti nimic, mai bine urmati expresia “paza buna trece primejdia rea”. Acest lucru este cu atat mai important cu cat in tara noastra cancerului de san nu i se acorda atentia necesara si suntem pe unul din primele locuri la mortalitatea prin cancer de san in timp ce in alte tari cancerul se descopera precoce si se vindeca fara urmari severe. Acest lucru se datoreaza si faptului ca femeile au o reticenta de a se prezenta la medic pentru examinare.

Cancerul de san se vindeca, depinde de dumneavoastra ca el sa fie descoperit cat mai devreme!

Articol preluat de pe nou-nascuti.ro.

Read the English version of this article: Breast Changes which Might Be Warning Signs

Despre cancerul de san.

Leave a comment

In ultimii ani, incidenta cancerului la san in randul femeilor a crescut, iar in Romania situatia sta destul de grav. Am discutat cu medici oncologi si ti-am pregatit cel mai complet material despre cancerul la san.

Ce spun statisticile?

  • Cancerul la san reprezinta cea mai frecventa forma de cancer la femei si a doua cauza de mortalitate dupa cancerul pulmonar.
  • In Romania, cancerul la san se situeaza pe locul intai ca incidenta in randul neoplaziilor (cancerelor), urmat indeaproape de cancerul de col uterin.
  • Conform datelor furnizate de Biroul pentru Europa al WHO (World Health Organization), in Romania, pentru 2010, s-a inregistrat o incidenta a cancerului la san de 49,4/100.000 femei, iar mortalitatea, indiferent de varsta, ramane la o cota ridicata, de 21.76/100.000, medie similara celorlalte tari din Uniunea Europeana.
  • Se poate spune ca pana la varsta de 80 de ani, una din zece femei va dezvolta un cancer la san.

Sursa: Medic specialist oncologie Georgeta Vremes, Clinica Medlife; oncolog Ioana Ciurea, Delta Hospital

Verifica-ti sanii regulat

Din cauza ca in ultimii ani s-a remarcat o crestere a descoperirii bolii in cazul femeilor foarte tinere, trebuie sa devii constienta de necesitatea de a-ti controla tu insati sanii, regulat si fara teama.

“De mentionat este faptul ca varsta la care este pus acest diagnostic este tot mai mica si stadiul bolii la diagnostic este de multe ori avansat, chiar metastatic, factori care umbresc prognosticul acestor paciente”, avertizeaza Ioana Ciurea, oncolog la Delta Hospital.

Toate femeile ar trebui sa invete sa-si autoexamineze sanii, incepand din adolescenta, tocmai pentru ca este o procedura simpla, nedureroasa, neinvaziva.

Ce ar trebui sa te ingrijoreze?

  • Eventuale modificari de contur ale sanilor
  • Retractia mamelonara
  • Noduli

“Palpeaza-ti sanii in primele zile dupa menstruatie, cand sanii sunt neangorjati, moi si usor de evaluat”, sfatuieste dr. Ciurea. Mai mult, nu neglija nici “prelungirea spre axila a tesutului glandular mamar, precum si axila in profunzime. Orice nodul descoperit trebuie evaluat de un medic de specialitate”, recomanda specialistul.

Cum ma autoexaminez?

Autopalparea lunara se face examinand sanul in toate cele patru cadrane ale sale, explica Georgeta Vremes, oncolog in cadrul clinicii Medlife. “Sanul poate fi impartit prin doua linii imaginare perpendiculare ce se intersecteaza la nivelul mamelonului in patru cadrane: supero-extern, supero-intern, infero-extern si infero-intern. De asemenea, vor fi examinate axilele si regiunea supraclaviculara pentru a depista prezenta ganglionilor mariti sau duri”, explica dr. Vremes.

Pe langa autoexaminare, e important sa optezi si pentru un consult periodic facut de medic si, mai mult, pentru un examen ecografic sau mamografie. “O examinare simpla deceleaza de obicei tumori cu diametru de peste 2 cm, insa examinarea efectuata de catre un medic specialist poate depista tumori si in jur de un centimetru, iar mamografia creste sansa de detectie a tumorilor infracentimetrice”, explica medicul oncolog Ciurea.

Descoperirea precoce a tumorilor de dimensiuni cat mai mici face ca sansele de supravietuire sa creasca cu peste 95% (comparativ cu tumorile de peste 4 cm, descoperite in stadii avansate, in care sansele de supravietuire scad sub 70%).

Articol preluat de pe Cosmopolitan.